Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină începând de luni – Decizia CJSU

Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină începând de luni - Decizia CJSU
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 10/10/2021, 10:20

Municipiul Drobeta Turnu Severin din județul Mehedinți intră în carantină începînd de luni, 11 octombrie, după ce incidența cazurilor COVID-19 a ajuns la 9,94 la mie (‰). Astfel, va fi interzisă circulația pe timpul nopții (20.00-05.00), precum și intrările sau ieșirile din localitate.

„Începând cu data de 11.10.2021, municipiul Drobeta Turnu Severin și localitățile aparținătoare municipiului(Gura Văii și Schela) intră în carantină. Incidența cazurilor de îmbolnăvire este de 9,94 la 1.000 de locuitori. Decizia a fost luată de Comitetul pentru Situații de Urgență”, a  anunțat Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a propus urmatoarele măsuri:

  • Interzicerea intrării/ieşirii în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
  • Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere (se poate redacta şi de mână), legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
  • Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru persoanele cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată sau care se află din orice motiv în zona prevăzută la art. 1 alin. (3): pentru intervalul orar 5.00—20.00 (…) se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
  • În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

„Măsurile prevăzute la art. 4   nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19”, arată autoritățile.

Ionut Muresan
Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×